Sala de sport a Colegiului Naţional „Nicolae Grigorescu” a fost construită de Primăria Municipiului Câmpina, din fondurile proprii şi ale Companiei Naţionale de Investiţii. A fost dată în folosinţă începând cu 30 mai 2004. Deserveşte această instituţie, dar poate fi închiriată şi de persoane fizice sau juridice pentru organizarea unor manifestări de profil.
Pista de motocros de pe dealul Muscel este naturală în proporţie de 90% şi utilizată încă din anii ’60. Unică în Prahova, ea este cea ma mare din întrega ţară (1500 m lungime). Aici se organizează campionate naţionale şi internaţionale de motocros, pista fiind omologată de Federaţia Naţională de Motociclism.
Primul club sportiv al oraşului se numea Libertas şi a apărut între anii 1910-1912. Membrii săi erau angajaţi ai Fabricii de bijuterii, proprietate a contesei de Blöme, fiica prinţului D. B. Ştirbey. În anii ’30 exista în Câmpina asociaţia sportivă Tenis Clubul Român.
Bazinul de înot, deschis publicului începând cu data de 8 iulie 2011, are dimensiunile de 12,5 m x 25m, cu adâncimi cuprinse intre 1,2 m şi 1,8 m. Suprafaţa construită este de 840 mp, având un regim de înălţime de P+1. Adresa: Strada Nicolae Bălcescu nr 45, Cartier Hernea, Câmpina.
Astăzi viața sportivă este susținută de cluburile: Asociația Sportivă Unirea (fotbal), F. C. M. Câmpina (fotbal), AIKO (arte marțiale, box, aerobic), KAMIKAZE (karate), FITNESS (fitness), LIDO și BRITMAR (motocros), GRUPUL ȘCOLAR SPORTIV PETROL (atletism și badminton), ENERGY PCC STEROM (lupte, șah), SILVA (volei), PETROL (planorism).