Precizare la Comunicat de presă din data de 5 mai 2020 cu privire la donația aparatului de testare COVID-19

Primăria municipiului Câmpina aduce clarificări referitoare la comunicatul de presă nr.10116 emis în data de 5 mai 2020, în care anunța faptul că Spitalul Municipal Câmpina beneficiază de un aparat de testare ce depistează noul coronavirus donat de o asociație non-profit.

Referitor la acest lucru, vă informăm că încă de la desemnarea Spitalului Municipal Câmpina drept spital suport în vederea tratării pacienților Covid-19, administrația publică locală, alături de conducerea instituției spitalicești a început demersurile pentru achiziționarea echipamentelor necesare personalului medical, dar și a unui aparat de testare ce depistează virusul SARS-CoV-2.

În acest sens, Primarul, Horia Laurențiu Tiseanu a purtat mai multe runde de discuții cu reprezentanții Prefecturii Prahova, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Prahova, dar și a unor parlamentari din Prahova, obținând promisiunea fermă că la Câmpina va ajunge în curând un aparat de testare, achiziționat fie din fonduri guvernamentale, fie din fonduri private. Mai mult decât atât, în ultima săptămână, administrația locală a primit semnale clare din partea D.S.P.Prahova că acest aparat va ajunge la Câmpina în cel mai scurt timp posibil.

Așa se explică faptul că ieri, 5 mai 2020, odată cu sosirea apartului de testare Gmate Covid-19 la Spitalul Municipal, s-a produs o regretabilă confuzie, administrația publică locală neștiind că nu este vorba despre aparatul promis de către autoritățile ce au participat la discuțiile prealabile.

Prin urmare, Primarul Horia Laurențiu Tiseanu își cere scuze personal, dar și în numele administrației publice locale pentru confuzia creată și le mulțumește reprezentanților Asociației “Dăruiește Aripi” pentru gestul de a fi donat un aparat atât de necesar Spitalului Municipal Câmpina și comunității.

Precizare la Comunicat de presă din data de 5 mai 2020 cu privire la donația aparatului de testare COVID-19

 

Click pe difuzor pentru a asculta textul selectat