Comunicat de presă – Verificări Cu Privire La Circulația Persoanelor În Cf.Cu O.M nr.3/2020 Efectuate De Poliția Municipală, Poliția Locală Și Jandarmerie La Câmpina

Reamintim faptul că în urma emiterii Ordonanţei Militare nr.3/ 25.03.2020 la art. 1, începând de astăzi, 25 martie 2020 ora 12:00 interzice circulaţia tuturor persoanelor în afara locuinţei- gospodăriei, cu următoarele excepţii:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;

c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;

e) deplasările scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizicăindividuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități sportive de echipă), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice;

f) deplasarea în scopul donării de sânge, la centrele de transfuzie sanguină;

g) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;

h) deplasarea pentru realizarea de activități agricole;

i) deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare.

Având în vedere toate acestea, aducem la cunoştiinţa cetăţenilor  faptul că începând cu ora 12:00, pe teritoriul municipiului Câmpina, au început verificările, efectuate sub coordonarea Poliţiei Municipale,dar şi cu ajutorul Jandarmerie şi Poliţiei Locale.

Atenţionăm asupra faptului că pentru cei care se deplasează fără a se încadra în condiţiile impuse de Ordonanţă, autorităţile abilitate – Poliţia Română, Poliţia Locală şi Jandarmeria Română, vor acorda amenzi contravenţionale conform O.U.G.nr.1/ 1999.

Comunicat de presă – Verificări Cu Privire La Circulația Persoanelor În Cf.Cu O.M nr.3 Efectuate De Poliția Municipală, Poliția Locală Și Jandarmerie

Click pe difuzor pentru a asculta textul selectat