Comunicat de presă – Spitalul Municipal Câmpina Aparat De Testare Coronavirus

Primăria municipiului Câmpina aduce la cunoștința cetățenilor că, începând de astăzi, 05 mai 2020, Spitalul Municipal Câmpina, declarat spital suport pentru pacienții cu noul COVID-19, deține un aparat medical de testare care poate depista virusul SARS-CoV- 2 în doar 15 minute.

Managerul spitalului, Dr. Călin Tiu, ne-a comunicat faptul că aparatul a venit însoțit de un kit de 100 de teste ce vor fi folosite cu preponderență în vederea testării și implicit a trierii urgențelor ajunse în spital.

Această donație este binevenită. Considerăm că, de acum, Spitalul municipal Câmpina are un plus în operativitate și un grad mai mare de siguranță, testarea cât mai rapidă a celor care sunt suspecţi de infectare cu noul coronavirus fiind una dintre măsurile esenţiale pentru a împiedica răspândirea COVID-19.

Comunicat de presă – Spitalul Municipal Câmpina Aparat De Testare Coronavirus

Click pe difuzor pentru a asculta textul selectat