Comunicat de presă – Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Ploiești Bilanțul Activității Pe Anul 2019

Instituţia Avocatul Poporului este instituţie naţională pentru promovarea şi protecţia drepturilor omului (în sensul stabilit prin Rezoluţia Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite nr. 48/134 din 20 decembrie 1993, prin care au fost adoptate Principiile de la Paris). Scopul instituției îl constituie apărarea drepturilor persoanelor fizice în raporturile acestora cu autoritățile administrației publice și societățile comerciale aflate sub autoritatea acestora, contribuind la soluționarea conflictelor dintre acestea, pe cale amiabilă, prin mediere și dialog.

Petițiile adresate instituției Avocatul Poporului, precum și audiențele acordate cetățenilor sunt scutite de orice fel de taxă, conform art. 18 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului, republicată.

Instituția centrală are sediul în București, str. George Vraca nr. 8, Sector 1, iar în teritoriu funcționează 14 birouri teritoriale ale acesteia.

Biroul Teritorial Ploiești are sediul în municipiul Ploiești, B-dul Republicii nr. 2-4, Intrarea H, etaj I, camera 155, județul Prahova și are în competența sa teritorială județele Prahova, Buzău și Dâmbovița. Activitatea acestuia se desfășoară de regulă la sediul din Ploiești, însă o dată pe lună reprezentanții acestui birou se deplasează în județele Buzău și Dâmbovița pentru a acorda audiențe și pentru a primi petiții din partea cetățenilor.

Față de anii precedenți, în anul 2019 a crescut semnificativ numărul apelurilor telefonice, petițiilor, sesizărilor din oficiu, anchetelor proprii, dar și al recomandărilor emise de Avocatul Poporului ca urmare a deficiențelor constatate cu ocazia verificărilor întreprinse de consilierii Biroului Teritorial Ploiești.

COMUNICAT PRESA – BILANT ACTIVITATE 2019

Click pe difuzor pentru a asculta textul selectat